Cum toate echipele din grupa E, cea din care face parte România, au câte trei puncte înaintea ultimei etape, calificarea se joacă până la sfârșit, iar Winmasters propune cote de top pentru cei care mizează pe elevii lui Edi Iordănescu. În mod normal, departajarea finală s-ar face în funcție de rezultatele din meciurile directe dacă două echipe sunt la egalitate de puncte, însă e posibil ca grupa să se încheie și cu o egalitate perfectă, fiecare formație având câte patru puncte dacă Slovacia vs. România și Ucraina vs. Belgia se încheie cu rezultate de egalitate. În acest caz, metoda de departajare va fi cea a golaverajului.
Slovacia e favorită în meciul de miercuri
Conform cotelor, Slovacia este favorită în confruntarea de miercuri, dar pentru pariori asta nu înseamnă decât că pot câștiga mai mulți bani dacă „tricolorii” reușesc să se impună. Pentru „1 solist”, Winmasters propune o cotă de 3.25, în timp ce cota pentru succesul României este 3.95.
De asemenea, casele de pariuri estimează că partida va fi una cu puține goluri, iar Winmasters propune cote de top pentru cel puțin două sau cel puțin trei reușite în meci. Astfel, pentru „Peste 1.5 goluri” avem o cotă de 1.60, în timp ce pentru „Peste 2.5 goluri” avem o cotă de 2.95.
Cotă excelentă pentru „X”-ul care ne duce mai departe împreună cu Slovacia
În cazul în care partida noastră cu Slovacia se termină la egalitate, atunci ne vom califica împreună mai departe deoarece România și Slovacia au golaveraj mai bun decât Ucraina și, indiferent de rezultatul din cealaltă partidă a grupei, nu putem rata locurile 2 (România) și 3 (Slovacia).
Deloc întâmplător, casele de pariuri au scăzut simțitor cota pentru „X” solist, dar cei care aleg acest pariu au încă o cotă foarte bună la Winmasters, 2.13, care practic ar dubla investiția făcută. Totuși, nu există nicio garanție că cele două selecționate vor remiza.
Drăgușin are cota 44.00 pentru a marca cu capul
Drăguș și Alibec, principalele două variante din atac, au aceeași cotă pentru a înscrie în poarta Slovaciei, 4.50 la Winmasters. Cei care pariază că Dennis Man va deschide scorul pentru „tricolori” primesc o cotă de 11.00 la același bookmaker.
Marius Marin, Bancu și Răzvan Marin, jucători care au încasat câte un „galben” până acum, sunt cotați cu 3.15, 4.40 și 4.90 pentru a fi iar avertizați. Dar este mai probabil să vadă un cartonaș galben fotbaliștii care nu sunt în pericol să fie suspendați, precum Burcă (5.40) sau Drăgușin (7.80).
O variantă interesantă de pariere e cea pe un gol marcat cu capul de Drăgușin. Fundașul nostru urcă în careul advers la cornere și lovituri libere, așa că e posibil să înscrie cu o astfel de execuție. Iar cota Winmasters e fabuloasă: 44.00! Practic, 10 RON mizați pe un astfel de pariu ar putea aduce un câștig de 440 RON, transformând bancnota românească în aproape 100 de euro!
Câștigi cu „naționala” la fiecare gol marcat de „tricolori”
Cei care au cont la Winmasters au câștigat deja alături de „naționala” României cu ocazia fiecărui gol marcat de „tricolori” în meciul cu Ucraina, iar agenția de pariuri a oferit câte 5 RON și câte 5 rotiri gratuite la casino pentru fiecare gol, indiferent dacă clienții au pariat sau nu pe partida respectivă. Totalul sumei plătite către clienți a fost de peste 100.000 RON.
Puteți profita în continuare de această promoție dacă aveți cont la Winmasters sau vă deschideți unul până la finalul fazei grupelor și ați efectuat sau veți efectua măcar o depunere până la startul meciului cu Slovacia.
Premii zilnice excepționale cu Calendarul EUROMASTERS!
Winmasters vă oferă zilnic promoții speciale, pe care le găsiți în Calendarul EUROMASTERS. Intrați în contul dumneavoastră și verificați care sunt premiile oferite. Fie că e vorba de concursul de predicții, de freebet-uri (75, 100 sau 125 RON), merită să fiți pe fază pentru că nu aveți nimic de pierdut.